Chipul Profesorului de lângă noi
Părintele Ilie Moldovan


Dacă din cei 80 de studenţi prezenţi era întrebat cum ar fi fost acest periplu al colindei strămoşeşti fără prezenţa părintelui profesor Ilie Moldovan probabil cu greu am fi putut da un răspuns, însă un răspuns scurt pentru ceea ce a însemnat această prezenţă a profesorului nostru, ar fi venit prompt şi fără nici o ezitare: totul.
Nu este nici o exagerare, nici măcar o măgulire cât un adevăr pe care îl rostim noi actualii studenţi şi foşti studenţi ai săi, care avem o unică şi irepetabilă calitate, aceea de a fi iubiţi cu adevărat de profesorul şi îndrumătorul nostru pe drumul credinţei şi adevărului.

Profesorul pentru marea majoritate este cel care stă la catedră şi prin cursul său deschide noi orizonturi de cunoaştere studenţilor săi, pentru noi însă, profesorul trece de această barieră, iese din cadrul sălii de curs, coboară de la amvon, lasă masa de scris producându-se o simbioză între ceea ce aflăm şi vedem,  căci cursul continuă pentru noi studentii sai, pe drumurile Jacu-lui român, a mănăstirilor Recea, Făgeţel, Cârţişoara etc., cu rostirile sale ne „învecinăm” şi „vieţuim” dincolo de sala de curs într-o participare vie şi rodnică.
Toate ieşirile, toate locurile călcate împreună cu parintele Ilie nostru au devenit pentru noi studenţii săi, mai vii şi mai rezonante intrând în conştiinţele noastre cu adevărate locuri sacre, pline de duhul istoriei neamului românesc.
Toate aceste locuri cărora li s-a adăugat anul acesta după Universitatea de la Făgeţel şi acest admirabil periplu de colindă şi gând românesc pe meleagurile Harghitei şi Covasnei, au mărturisit cu prisosinţă cuvintele părintelui, adeseori răsunătoare ca lanţurile grele, conştientizarea a câta oară dacă mai era nevoie, a responsabilităţii ce cade pe umerii noştri. Nimic din cele auzite de noi nu a rămas neversificat în latura trăirii şi participării maxime a profesorului nostru, pe fiecare palmă de pământ aimtita şi transfigurată de rugăciune şi pioşenie.
Acum am înţeles cu adevărat spusele părintelui nostru: nu te poţi defini român dacă nu rezonezi cu pământul românesc din Secuime, cu pământul Bucovinei şi Basarabiei, şi tot acum ne-am dat seama de ce părintele absolvent de teologie, a cerut parohie în zonă. Vitalizarea părintelui am dedus-o tocmai din această mărturisire continuă asemenea unei flăcări care nu se stinge şi parcă devine în ciuda timpului tot mai puternică.
Că am fost la Târgu Secuiesc, Covasna, Zăbala, Zagon, Păpăuţi, Poiana Sărată, Breţcu, Miercurea-Ciuc etc. cuvintele părintelui aveau rostul de a pecetlui momentul prezenţei noastre într-un mod plenar căci orice s-ar mai fi spus era parcă aproape de prisos. Rostirea sa mărturisea nu numai o cunoaştere a locului, oamenilor cât şi o legătură de suflet şi o rezonanţă deplină a fiecărui moment în parte. Fiecare cuvânt era menit să sfinţească timpul şi spaţiul şederii noastre acolo. Dacă pentru majoritatea dintre noi era o „primă venire” pe aceste meleaguri pentru părintele totul mărturisea o reîntoarcere, revenire şi o regăsire. Îi observam pasul hotărât alături de al nostru care deşi tânăr nu era atât de viguros ca al său, îi auzeam vocea cântând alături de-a noastră, dar nimic nu întrecea în admiraţia noastră ca vederea chipului său în momentele de bucurie. Nici un cuvânt nu putea exprima însufleţirea ce a pus stăpânire pe sufletele tuturor ca privirea şi chipul profesorului nostru. Acest chip plin de bucurie era maxima certitudine a reuşitei noastre în manifestarea organizată şi semnul de nădejde şi certitudine în perpetuarea acţiunilor în această zonă.
Nu aş putea încheia modesta prezentare fără să includ în portretul profesorului nostru un alt chip ce stăruie în mod delicat dar convingător în paşii părintelui nostru – e maica preoteasă pe care o intuim în toate aceste preumblări pline de îmbogăţire sufletească pentru noi studenţii. Chipul profesorului de lângă noi – e însemnul unei tinereţi fără bătrâneţi.

Violeta Pătrunjel Popescu

PS. Articolul a fost scris in 1998 cand impreuna cu pr. prof. Ilie Moldovan am inaugurat la Sf. Gheorghe pelerinajul de Sf. Andrei in parohiile din Episcopie, traditie care continuna si acum cu venirea in acea zona a peste 150 de studenti

(Oituzul, Foaie de cuget şi simţire românească, în „Cuvântul Nou”, anul IX, nr. 2351, 22 decembrie 1998)